Parintele Porfirie povestea despre experientele sale la policlinica din Atena descriind ultimele clipe din viata pamânteasca a unor grav bolnavi care erau dusi într-un salon special. Uneori distingea deasupra patului lor un nor întunecat. Rugându-se, era alaturi de bolnavi, în acele ultime clipe de agonie de dinaintea mortii, usurându-le sufletele. Uneori îsi întrerupea rugaciunea, cobora în biserica, îngenunchea înaintea Sfintei Mese si plângea; apoi "cu si mai mare staruinta se ruga". Când se întorcea în salon, norul se risipise. O lumina blânda se asternuse peste chipul, de-acum împacat, al bolnavului. Sufletul sau liberat calatorea spre ceruri. Medicii care îl vedeau adesea la capatâiul bolnavilor la ceas târziu, îl întrebau: "Bunicutule, tot aici esti?", iar el raspundea: "Ce sa fac, fii mei? Doar vedeti ca sunt singuri si parasiti".
("Batranul Porfirie")
No comments:
Post a Comment